Ședințele foto de Crăciun, 2023
Cele mai așteptate ședințe foto ale anului sunt aici! Vă invit să surprindem împreună emoțiile, bucuria și magia celei mai frumoase sărbători. Ședințele foto de Crăciun vor avea loc la studioul nostru din Timișoara, în apropierea stadionului Dan Păltinișanu, în perioada octombrie-decembrie 2023.
Am amenajat pentru dumneavoastră 3 decoruri; două dintre acestea sunt potrivite pentru portrete de familie, iar al treilea este mai mic, dedicat special copiilor. Zăpada, principala sursă de distracție pentru copii, nu va lipsi nici anul acesta. La alegerea oricărui pachet, veți fi fotografiați în toate cele 3 decoruri.
Ședințele foto sunt destinate unei singure familii (2 părinți și toți copiii lor), cu copii mai mari de 6 luni. Prețul ședinței foto nu depinde de numărul de copii ai familiei. Din cauza spațiului limitat, din păcate nu pot participa la ședința foto membrii familiei extinse, cum ar fi bunicii, nașii, verișorii etc. Nu avem amenajat un spațiu de așteptare, prin urmare, cu regret, nu putem invita în incinta apartamentului însoțitorii care nu vor fi fotografiați. Pentru situații excepționale, vă rog să solicitați o ofertă personalizată.
Timpul alocat unei ședințe foto este de între 30 și 60 de minute, în funcție de pachetul ales, și include timpul necesar schimbării ținutelor. La nevoie, ședința se poate prelungi, dar nu cu mai mult de 15 minute, pentru a asigura timpul necesar pentru aerisire și dezinfectare între ședințe. În timpul ședințe foto NU pot fi vizualizate pozele realizate pentru că aceasta ar implica întreruperi frecvente care pun în pericol reușita ședinței dumneavoatră și prelungesc nejustificat timpul alocat ședinței. În cazul în care copiii au nevoie de o perioadă mai mare de timp pentru acomodare și știți acest lucru din experiențele altor ședințe foto, vă rog să îmi comunicați aspect în momentul rezervării, urmând să programăm ședința la orele în care va fi posibilă prelungirea ședinței foto. Pentru bebelușii mai mici de 6 luni, ședința foto decurge diferit față de cea a copiilor mari. Este nevoie de recuzită și echipamente diferite, iar timpul alocat trebuie să fie mai mare; vă aștept cu mare drag, dar vă rog să solicitați o ofertă personalizată.
În cazul tuturor pachetelor, fotografiile vor fi predate doar în format electronic, prin galerie online. Nu vor fi predate fișiere needitate. Vă recomandăm să descărcați fotografiile imediat ce le primiți, și să le stocați în siguranță, pentru că nu putem garanta stocarea acestora pe o perioadă nedetermiantă. Niciun pachet nu include fotografii printate sau albume foto. La cerere, sunt disponibile și imagini retușate suplimentare față de cele incluse în pachet, la preț suplimentar. În acest caz, termenul de predare va fi prelungit.
Reguli speciale pentru protecția tuturor
Siguranța și sănătatea copiilor și familiilor care calcă pragul studioului va fi întotdeauna preocuparea noastră principală. Studioul este dezinfectat cu lampă UV și aerisit temeinic înaintea fiecărei ședințe foto. La intrare aveți la dispoziție dezinfectant; de asemenea, baia vă stă la dispoziție pentru a vă spăla pe mâini.
Pentru siguranța tuturor familiilor programate după dumneavoastră, vă rog să anulați ședința foto dacă oricare dintre membrii familiei prezintă simptome de viroză, răceală, gripă sau COVID-19. Vă asigur că vom găsi o soluție pentru reprogramarea ședinței foto.
În studio, parchetul este alunecos. Vă rog să le dați pe piciorușe șosete antiderapante sau încălțăminte de interior copilașilor mici, mai ales celora care abia au început să meargă. Studioul este plin de obiecte de recuzită și echipamente cu cabluri, existând riscul de alunecare, împiedicare, cădere atunci când copiii aleargă sau se cațără, trag de diferite obiecte, deci vă rog să îi supravegheați cu atenție, permanent, pentru a evita accidentările. Joaca în zăpadă este distractivă, vă rog să nu vă faceți griji legate de împăștierea acesteia; o voi aduna eu la sfârșitul ședinței.
Sfaturi pentru o ședință foto reușită
Punctualitatea este extrem de importantă pentru buna desfășurare a ședinței foto. Programările nu pot fi decalate din cauza respectului față fe familiile care ajung la timp și cărora nu le pot cere să aștepte; de asemenea, timpul dedicat dezinfectării studioului între ședințe este calculat cu exactitate și nu poate fi scurtat, pentru siguranța tuturor. Prin urmare, orice întârziere va fi scăzută din timpul alocat ședinței dumneavoastră, iar o întârziere de peste 15 minute atrage anularea ședinței foto. Vă rog să luați în calcul condițiile de trafic, care este destul de aglomerat în special seara și în weekend. După-amiaza și sâmbăta e posibil să aveți dificultăți în găsirea unui loc de parcare în apropiere; cele mai multe șanse le aveți în parcarea mare de la intrarea în stadion. Nu este nevoie să ajungeți mai devreme de ora programată. Dacă totuși ajungeți mai devreme, vă rog să mă contactați și vă pot primi în cazul în care am terminat dezinfectarea și aerisirea studioului. În acest caz, timpul alocat ședinței decurge din momentul în care intrați în studio. Dacă veniți pe jos, cu căruciorul copilului, vă rog să aduceți căruciorul în interiorul apartamentului.
Dacă doriți să fiți încălțați în poze (atât copii, cât și adulții), vă rog să vă aduceți încălțăminte de schimb, cu talpa curată. Pe covorașele și pe fundalurile de podea stau în șezut, merg de-a bușilea și chiar stau culcați bebelușii mai mici, prin urmare nu este permis accesul pe ele cu încălțăminte de stradă. Vă rog să vă descălțați pe hol, înainte de a intra în camera-studio. Puteți intra în șosete sau puteți solicita papuci de casă (mai ales părinții însoțitori care nu vor fi fotografiați). Fiind o ședință de Crăciun, o soluție practică și fotogenică ar fi să aduceți șosete pufoase cu motive de Crăciun, dacă acestea se potrivesc ținutelor.
Studioul este dotat cu multe ținute tematice pentru copiii mici; pot fi încercate și schimbate oricâte permite timpul. De asemenea, puteți aduce și schimba ținute proprii în timpul ședinței foto.
La sfârșitul ședinței, după ce reușim să realizăm toate fotografiile dorite, putem aloca câteva minute pentru poze realizate de dumneavoastră cu telefonul. Până atunci însă, vă rog să NU folosiți telefonanele mobile pentru a fotografia sau filma, pentru că distrageți atenția copiilor, punând astfel în pericol reușita ședinței foto.
Prețul intregral al ședinței foto se achită la sfârșitul vizitei la studio, în numerar sau cu cardul. Vă rog să așteptați emiterea bonului fiscal și să îl păstrați. Nu se percepe avans la rezervare, dar vă rog să mă anunțați cât mai repede posibil în cazul în care nu puteți ajunge la ședința programată.
Editare și retușare
Pentru a vă putea bucura de cea mai bună variantă a pozelor dumneavoastră, toate imaginile pe care le veți primi vor fi editate, indiferent de pachetul ales. Nu vor fi predate imagini needitate.Editarea simplă, presupune modificări privind încadrarea, unghiul, luminozitatea, contrastul, și corecții de culoare.
Retușarea standard reprezintă eliminarea imperfecțiunilor din imagini, de exempu petele de pe piele (vânătăi, ciupituri de insecte, acnee, etc), petele de ruj de pe dinți, petele de pe haine (posibile în cazul bebelușilor care salivează, de exemplu), practic toate micile detalii care nu vor mai fi prezente peste câteva zile. Pe acest principiu, nu se elimină semnele permanente, cum ar fi alunițele sau cicatricile. Pentru că ne plac oamenii exact așa cum sunt, retușarea standard nu presupune nicio intervenție asupra fizionomiei. Retușarea standard include și efectele speciale aplicate unora dintre imagini, cum ar fi fulgii de zăpadă din imaginile realizate în decorurile de exterior. Imaginile oferite la pachetele care nu presupun retușare nu vor beneficia de aceste efecte.
Retușarea extensivă se poate face exclusiv la cererea dumneavoastră și presupune un cost suplimentar. Aceasta presupune anumite modificări ale fizionomiei, de exemplu estomparea subtilă a cearcănelor, albirea realistă a dinților, minimizarea ridurilor și orice alte modificări solicitați, atâta timp cât acestea se pot realiza din punct de vedere tehnic astfel încât rezultatul să pară cât mai natural.
Veți primi doar numărul de imagini menționat în pachetul ales. În cazul tuturor pachetelor (cu excepția pachetului auriu), fotograful va selecta cele mai reușite imagini de la ședința foto, pe care le va edita (și retușa, după caz). Pachetul auriu este singurul la care veți primi toate imaginile reușite de la ședința foto, având ocazia să selectați dumneavoastră imaginile preferate, care vor fi retușate.
Programări
Pentru programare, vă rog să alegeți unul dintre intervalele galbene marcate ”disponibil” aici, apoi să mă contactați prin Facebook Messenger aici , sau pe pagina studioului, aici , sau pe whatsapp la numărul +40721348432 (doar text, apelurile voce fiind blocate).